|
notă dictată lui Aurel-Dragoş Munteanu cu dedicaţie, 1987. Într-o formă uşor schimbată, textul este inclus în partea introductivă a secţiunii "Problema" din volumul I, "Problemele sau Cartea Întrebărilor" al Tratatului de antropologie creştină, "Omul".
Gîndirea dogmatică situează spiritul primitor al Realului deasupra idealului, al acestei perfecţiuni iluzorii a omului întrebător, aleşii ieşind prin "graţie şi revelaţie" din istoria încărcată de întrebări - probleme - nesfârşite. Idealul aparţine omului istoric, întrebător şi căutător, care se desfăşoară în timp şi spaţiu sub semnul neîmplinirii. Idealul înlocuieşte adevărul religios în esenţă, utilul variabil şi plăcut mişcînd sisific spiritul credinciosului în direcţia unei finalităţi iluzorii, trezit de neliniştea produsă de perspectiva infinitului şi a morţii. Ce-i rămîne omului istoric aici? Jocul trecător al logicului şi onticului şi invarianţele iluzorii. Nimic pur şi absolut sub idealul uman. În acest context situez şi preaomenescul joc al opţiunilor între esenţe şi existenţe. P.Ţ. Boboteaza 1987 Pt. Aurel, de sarbatori! 
|