Încercăm să prezentăm proiectele de amploare şi genurile originale elaborate de Petre Ţuţea. Textele subliniate cu italice sunt cele scrise în întregime. Vă rugăm folosiţi submeniurile din stânga pentru selecţiuni din volumele Teatrul Seminar, Prometeu şi Omul pe măsură ce devin disponibile. O parte dintre textele menţionate, i.e. fragmentele selectate de editorii sitului pot fi urmărite şi prin legăturile din această pagină.

Genurile

După graţierea tuturor deţinuţilor politici (1964) Petre Ţuţea a scris cîteva texte prin care încerca să evalueze economia românească şi cadrul său constituţional. Astfel, fiind de profesie economist şi jurist, Ţuţea ar fi dorit să-şi aducă contribuţia de specialitate la refacerea economiei naţionale şi la dezvoltarea societăţii româneşti. Toate aceste preocupări au reactivat mecanismele de represiune comunistă. Ca urmare, manuscrisele respective, aflate într-un stadiu incipient, au fost confiscate.

Începând cu anul 1966, Ţuţea este interesat mai degrabă de literatură şi filozofie. Concepe un gen nou de teatru pe care îl justifică teoretic în prologul piesei Întâmplări obişnuite, apoi scrie manifestul filozofiei nuanţelor iar în ultima perioadă de activitate (anii '80) elaborează un stil original de "gândire", situat între filozofie şi teologie.

Câteva dintre textele care analizează filozofia lui Ţuţea şi lucrările care aparţin acestor genuri pot fi citite în secţiunea Referinţe > Articole.

Filozofia nuanţelor (1969)

- Textul respectiv, intitulat Filozofia nuanţelor, este scris sub forma unui eseu-manifest şi constituie o demonstraţie reflexivă, "din mers" al acestui mod de filozofare. Ţuţea a practicat tot timpul, cu intensităţi diferite, un mod de gândire nuanţat, despre care este vorba explicit în textul de referinţă. Autorul a adăugat în anii '80 o Notă la Filozofia nuanţelor, cu câteva precizări din punctul de vedere al turnurii teologale.

Filozofia nuanţelor constituie nucleul teoretic al întregii dezvoltări literar-filozofice pe care Petre Ţuţea s-a străduit să o realizeze începând cu perioada de relativă deschidere culturală, de la sfârşitul anilor '60. În tratamentul său laconic, Ţuţea propune o nouă abordare, mai degrabă procesualistă a problemelor filozofice. În cadrul dezvoltării culturii române, Filozofia nuanţelor a fost influenţată de tendinţele vitalist-trăiriste iniţiate de Vasile Pârvan. Conceptele din cadrul "genurilor" elaborate mai târziu (e.g. mască, primire) merg într-o direcţie asemănătoare, de reevaluare a atitudinilor subiective, individuale, vitale, pentru a evita individualismul sofistic dar şi epuizarea tipică formelor generale, obiective, îngheţate, lipsite de conţinut.

Teatrul seminar (1967-71, 1980)

- Un gen nou de teatru dialogal, descris ca atare în Prologul teoretic care face parte din proiectul cu acelaşi nume. Genul este întruchipat de piesa în trei acte intitulată Întâmplări obişnuite , urmată de două dialoguri, Bios şi Eros. Alt manuscris intitulat Fragmente - Teatrul Seminar (1971) conţine Prologul şi dialogul Bios .

Ţuţea a scris ulterior (în 1980) un supliment teoretic intitulat Teatrul Seminar - Prezentare, care apare în ediţia Coloşenco sub titlul Stilurile teatrului seminar. În acest text relativ târziu, autorul reexaminează din perspectivă moralist-didactică ceea ce îşi propusese la sfârşitul anilor '60. Alt termen important în cadrul Teatrului  seminar este "stil", definit ca unitate în diversitate – iar în Prezentarea teatrului, noul gen este pe rând comparat şi contrastat cu diverse aspecte ale stilurilor literare pe care Ţuţea le consideră mai semnificative în acest context.

Ideea de "seminar" ca proiectare a cotidianului în plan filozofic este un gen hibrid, antecedent Filozofiei nuanţelor. Conceptul de "mască" sau vocaţie, o dezvoltare tipologică pe care Ţuţea a rafinat-o pe parcursul operei sale, incepând cu Teatrul seminar se situează între individual şi general, iar mişcarea de regăsire a individualului este implicită în tensiunea dintre cele două dialoguri ale Teatrului seminar, Bios şi Eros. Astfel, printr-o reactualizare modernă şi  inedită a platonismului, filozofia se poziţionează din nou între ceea ce este subiectiv şi adevărul înţelepciunii, care ne transcende. 

Reflecţii religioase (gândirea teologală)

- Este genul şi stilul caracteristic perioadei anilor '80, evident pe parcursul celor două cărţi  în care Ţuţea este foarte preocupat de relaţia dintre filozofie şi religie: Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, o perspectivă religioasă asupra filozofiei platonice, şi Mircea Eliade, despre personalitatea filozofului şi savantului, scriitorului şi omului religios Mircea Eliade, examinat din  toate perspectivele corespunzătoare (filozofică, literară, mistică), cu predilecţie pentru cea din urmă.

Tratatul Omul face parte din acelaşi gen al reflecţiilor religioase; ca şi celelalte proiecte a rămas neterminat. Volumele realizate în întregime (Problemele şi Sistemele) sunt mai radicale şi mai fragmentare decât celelalte scrieri care aparţin genului teologal. Alt text semnificativ din perioada teologală este O întâlnire cu Brâncuşi .

Şi conceptele elaborate în cadrul acestui gen ("teologal", "primire") sugerează o gândire nuanţată, situată între ceea ce este subiectiv e.g. o părere sau dezvoltare filozofică, şi tot ce este recunoscut şi valorizat în context duhovnicesc, cum ar fi dogmele, tradiţia şi  t e o l o g u m e n e l e.

Un aspect izbitor la Ţuţea este viziunea hieratică, aşa cum e înfăţişată în cartea despre Eliade (care se încheie cu propoziţia "Mircea Eliade este un om religios împlinit"), precum şi în Declaraţia în legătură cu Emil Cioran, citită şi discutată în filmul Exerciţiu de admiraţie. Partea cea mai reuşită a filmului este întâlnirea, apoi dezbaterea virtuală între cei doi mari intelectuali români, prin intermediul lui Alexandru Popescu şi Gabriel Liiceanu.

Ţuţea descrie şi comentează cum l-a "proiectat în amurg" pe prietenul său Emil Cioran, i.e. a avut viziunea unui Cioran mântuit, "împăcat cu absolutul divin" - apoi, în timpul dezbaterii cu Liiceanu despre credinţă şi revelaţie, pune în mişcare conceptul teologal primire, pe care îl contrastează cu căutarea lui Cioran. Momentul respectiv, de o intensitate intelectuală şi existenţială de neuitat, poate fi regăsit parţial pe acest sit, aşa cum a fost editat în cadrul altui documentar, realizat de Sorin Ilieşiu, Emil Cioran şi Petre Ţuţea: O întâlnire posibilă. Arhivă > Video

Proiectele

Ţuţea a conceput trei proiecte masive pe parcursul celor trei decenii de activitate. Puteţi apăsa mai jos şi titlurile Proiectelor sau titlurile Textelor care fac parte din fiecare proiect):

Teatrul Seminar:

• Prolog
• Piesa Întâmplări Obişnuite (în trei acte, primele două scrise în colaborare cu Gheorghe Lăpuşneanu)
• Dialogurile Bios şi Eros
• Stilurile Teatrului Seminar

Textele Bios,  Întâmplări Obişnuite şi Eros au fost serializate în revista Familia (1968-69). Conform celor scrise de Mircea Coloşenco în introducerea sa la volumul Lumea ca Teatru: Teatrul seminar, textele lui Ţuţea au generat o polemică între doi critici pe marginea acestei lucrări neobişnuite (Magda Ursache, critica negativă şi Ştefan Lavu  critica apologetică în Cronica şi Familia, respectiv).

În volumul Lumea ca Teatru - Teatrul Seminar, Mircea Coloşenco a îngrijit şi dialogurile, Bios şi Eros,  între autor (P.Ţ.) şi un interlocutor real sau fictiv cu iniţialele R.C. Coloşenco susţine de asemenea că cele două dialoguri făceau parte dintr-o serie mai largă, neterminată. Astfel, ar fi urmat dialogurile Logos, Ethos, Physis, Psyche, Anthropos, Thanatos...

Câteva din textele Teatrului (de ex. Prolog) şi altele (Eros) au fost reluate mai târziu în alt proiect, intitulat Fragmente. Eseul Bătrâneţea este probabil o sinteză a ideilor ce trebuiau să facă parte din Physis, Anthropos şi / sau Thanatos.  

Prometeu:

• Prometeu (Introducere; Aspecte antropologice; Mitul: Prometeu supus, înlănţuit, dezlănţuit, dezamăgit, reconciliat cu Zeus; Mitul prometeic în filozofie, ştiinţă şi literatură)
• Câteva culturi istorice prezentate în schiţă (Spiritul chinez, Filozofia indică, Spiritul Egiptului antic; Spiritul Greciei antice; Spiritul creştin; Spiritul arab; Patristica; Scolastica; Renaşterea; Reforma; Formele spiritului modern european).

Manuscrisul care aparţinea lui Ţuţea a fost confiscat de Securitate în 1977, cu prilejul mişcării Goma. Proiectul a rămas nepublicat până astăzi; câteva pagini au apărut ca supliment în ediţia Omul, Editura Timpul, 2006.

Omul - Tratat de antropologie creştină:

• Problemele sau Cartea întrebărilor
• Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice
• Stilurile, sau Cartea unităţilor cultural-istorice şi a modalităţilor estetice ale artelor, sau Omul estetic
• Ştiinţele, sau Disciplinele spiritului omenesc
• Dogmele, sau Situarea spiritului în imperiul certitudinii

Volumul "Ştiinţele" nu a fost nici măcar început, iar volumele neterminate "Stilurile" şi "Dogmele" conţin doar câte 100-200 de pagini fiecare, care nu au fost publicate de vreo editură. Ediţia Omul, Editura Timpul, 2006 confundă volumul Stilurile cu textul suplimentar intitulat Stilurile teatrului seminar.