Cristian Tudor Popescu, Care Ţuţea?  (din culegerea de articole şi eseuri "Copiii fiarei ",Editura Polirom, 1998)

Aşa-zisa "carte" a lui „Petre Ţuţea” [Bătrâneţea şi alte texte filosofice, editura Viitorul Românesc] este un soi de carnet de însemnări aparţinând unei persoane stăpânite de câteva idei (reductibile, poate, la una singură) : "Dumnezeu este. Cunoaşterea la scară umană este astfel condiţionată şi, deci, limitată, numai adevărul revelat fiind absolut. Nu se poate scăpa pe cale raţională de neliniştile vieţii oarecare, de stăpânirea hazardului şi a morţii. Cultul naturii aparţine omului mulţumit în condiţia de sclav al acesteia, posedat de prejudecăţi ştiinţifice şi deci mărginit, indiferent, sceptic şi, până la urmă, resemnat şi stupid. Filosofia, ştiinţa, arta şi tehnica (...), în aceste discipline ale omului autonom (fără Dumnezeu – n.n.) pot exista foloase, plăceri, rătăciri şi nici urmă de adevăr. Religia mută ştiinţa în cultură, în sfera valorilor ideale, scoţând-o din civilizaţie, din sfera valorilor materiale, unde este ameninţată de înec". 

Deci, un misticism creştin, îndârjit, exclusivist. Justificat, cum? Autorul oferă ca răspuns "o vocabulă exprimând aporetica rurală românească", pe care, cu mândrie, o consideră necesară şi suficientă: "de-aia". Dar nimic rău în asta : cum vrem, aşa facem, a spus Nikita Preahin după ce a dat foc la imobil. Nici măcar o sentinţă culturnică, tip "tezele din iunie ’71", cum este aceasta : "Bineînţeles, artistul cu har trebuie să plăsmuiască în marginile eticii creştine", nu-mi poate stârni iritarea. Însă mi-e greu să înţeleg de ce este necesar să aglomerezi o căpiţă de citate din feluriţi filosofi (unele din Kant, Pascal, Cioran, Platon revin cu o frecvenţă de-a dreptul obositoare), ciugulite, butăşite şi trase viguros la temă, mai să crezi că nu citeşti o carte, ci tabla ei de materii?

Convingerile religioase nu se argumentează. Şi să mai şi demonstrezi, cu această ocazie, că manipulezi lucruri despre care habar n-ai : "Seria naturală a numerelor întregi, (...) în opoziţie cu numerele fracţionale, iraţionale etc." (având în vedere evoluţia noţiunii de număr, naturalele sunt în opoziţie cu fracţionalele, iraţionalele etc. în aceeaşi măsură în care broaştele sunt în opoziţie cu câinii). Ce ştiinţă, ce artă, ce filosofie, să ne misticim cu toţii, aceasta e calea! ne asigură gânditorul creştin Petre Ţuţea, iar dacă nu suntem de părere cu el, "îl doare-n cursul săptămânii". (Cum o veni aia "gânditor creştin", din moment ce dogma proslăvită de Ţuţea refuză gândirea ca posibilitate de cunoaştere? Mă rog.) Ba chiar duce grija cercetătorilor români, urmărind să "le lărgească drumurile spre ocult şi adevăr, să le trezească setea de absolut". Cine, asemenea lui Petre Ţuţea, n-a călcat niciodată într-un laborator, nu va înţelege de ce asemenea afirmaţii mă fac să surâd.

¶

Comentariu (www.filozofianuantelor.org): trecem peste comparaţia obtuză cu "tezele din iunie" şi tonul agresiv-tendenţios ca să ajungem la specialitatea d-lui Popescu - matematica discretă (aşa cum se menţionează în cartea publicată la Polirom, CTP este absolvent al Facultăţii de Automatică din Bucureşti). Fragmentul citat de CTP, despre opoziţia dintre numerele naturale, pe de-o parte, şi cele raţionale sau iraţionale, nu este scris de Ţuţea! Textul face parte din explicaţia întrebuinţării termenului "natural" în vestitul dicţionar de André Lalande, Vocabulaire technique et critique de la philosophie şi este inclus de Ţuţea între ghilimelele de rigoare, cu precizarea sursei. Apoi, nu există jumătăţi de broască ori 7/5 câini în forma lor naturală, cu atât mai puţin "radical din doi" broaşte sau câini (chiar dacă prin convenţie am considera hibridele formate din fracţii, concret ar fi vorba de o nouă specie, dar nu asta e problema). Deci, denumirea de număr "natural" este perfect îndreptăţită, ca şi opoziţia cu numerele raţionale şi iraţionale.  Ideea de natură este una din temele principale ale eseului Bătrâneţea, unde este analizată critic, mult mai riguros decât a fost obişnuit dl. Cristian Tudor Popescu pe la şcoală şi în diverse "laboratoare" din care a ieşit cam grăbit şi furios, dar fără antrenamentul şi muniţia corespunzătoare. Ca să nu mai vorbim de respectul cuvenit unui mare gânditor... ceea ce, într-o lume normală, l-ar fi determinat pe CTP să fie mai circumspect. 

Ion Papuc, evocarea intitulata "Petre Tutea" în volumul "Petre Tutea, Scrieri Filozofice II" Editura România Press, Bucuresti, 2006, pagina 40:

"Or, chiar dacă în vremea în care Petre Ţuţea se înfăţişa lumii ca fiind atât de vehement ortodox, cineva mi-a arătat nedumerit, o scurtă notiţă de ziar în care el spunea despre Mircea Eliade, recunoscând că spune o blasfemie, «că era prea rafinat, ca să fie creştin». Dar, dacă îi recunoştea lui Eliade acest nivel al rafinamentului, atunci el, atât de mândru, cum şi l-ar fi putut refuza sieşi. Aşadar, să deducem că Petre Ţuţea, cel atât de rafinat, nu era creştin? Fără îndoială că era creştin şi ortodox, dar aceasta în virtutea unei decizii, judecase el că aşa trebuie să fie, că un naţionalist român este necesar să fie, în mod lipsit de echivoc, ortodox".

(pentru lămuriri, v. termenul "Rafinat " în Glosar)