diverse citate şi selecţiuni despre personalitatea şi opera lui Petre Ţuţea. Sublinierile (cu italice) şi comentariile aparţin editorilor sitului. 

Emil Cioran, Aveux et anathèmes (Gallimard, Œuvres, 1995)

P. Tz. - Un génie s'il en fut. Frénésie orale par horreur où impossibilité d'écrire. Disséminées dans les Balkans, milles et milles saillies perdues pour toujours. Comment donner une idée de sa verve et de sa folie? «Tu es un mélange de Don Quichotte et de Dieu», lui ai-je dit un jour. Sur le coup il en fût flatté mais le lendemain matin très tôt il vint me signifier: «Cette histoire de Don Quichotte ne me plaît pas.»

*

P.Tz. - Un geniu, dacă a existat vreodată unul. Frenezie orală din groază sau neputinţă de a scrie. Împrăştiate prin Balcani, mii de vorbe de duh pierdute pentru totdeauna. Cum să ofer o imagine a vervei şi nebuniei sale? "Eşti un amestec de D-zeu şi Don Quichote", i-am spus într-o zi. Pe moment a fost flatat, însă dimineaţa următoare a venit foarte devreme să mă lămurească: "Chestia aia cu Don Quichote nu-mi prea place".  (în Mărturisiri şi anateme, din volumul de Opere complete apărut la editura Gallimard

Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii (Editura Dacia, 1998)

S-au adeverit cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul cum că nu oricui îi este spre bine sănătatea, fericirea, bogăţia, liniştea... Spre pildă Petre Ţuţea. (Pentru care am incasat atâta bătaie. Onea nu voia pentru nimic în lume să creadă că nu-l cunosc, că „n-am cinstea să-l cunosc".) Înainte de a fi arestat, a cerut prietenilor să jertfească pentru el un cocoş lui Aesculap. La ieşirea din închisoare: în locul socratismului, o credinţă vie.

Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos, Portrete

Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filosof care şi-a rotunjit conceptia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea citea prin reviste ideile expuse de el şi era mulţumit, căci nu pe sine, ci credinţa sa voia să o răspândească.

Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii.

Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi, în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filosofică, ci îmbrâţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.  A suferit cu demnitate ani multi de temniţă, iar acum trăieşte ca un fel de nimeni al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea pierde în el un mare gânditor.

Trăiască Petre Ţuţea!

Dan C. Mihăilescu, Radicalismul nuanţelor (Ziarul de Duminică,  28 noiembrie 2005)

Gâlgâind de paradoxuri precum Petre Pandrea şi I.D. Sârbu, Petre Ţuţea ("opera lui pare să fie alcătuită dintr-o carte pe care n-a scris-o niciodată, în vreme ce multele pagini pe care le-a scris nu vor constitui, ele, niciodată o operă", observă judicios Gabriel Liiceanu) este prin aceste 322 de vorbe memorabile o savuroasă capacană, pe cât de radical-riscantă, pe atâta de eliberatoare şi terapeutică. Iconoclast şi iconodul deopotrivă, el amestecă adevăruri crude şi opacităţi dogmatice, relativizări explozive şi rigori teologale de fier. Şcoală de gândire liberă, autenticitate şi rostire fără hotar, Ţuţea - tocmai el, ultradigresivul - este omul definiţiei laconice prin definiţie, expresie copleşitoare a unei energii de-o năucitoare precizie.