fragment din interviul lui Gabriel Stanescu, publicat în Ultimile dialoguri cu Petre Ţuţea. Notă: ironia referitoare la bolşevism (comunism) "acest cancer care e atât de gentil" adresează modul în care era tratat oficial comunismul în perioada, post-revoluţionară (1990 - '91).

- Consideraţi că era firesc să fiţi stângist la 20 de ani?

- Trăia în mine un egalitarism dezgustător, până mi-am dat seama de adevărul proverbului pe care mi i-a spus fratele mamei: „Omul sărac e al doilea drac". Era un sceptic acest om; nu avea nici un sentiment, însă era posesor a o sută de pogoane. Tot el îmi spunea: „Tu nu ştii ce satisfacţie e pentru mine să fac, cu copoii, vânătoare pe moşia mea. Tu nu înţelegi ce simt eu când ies la câmp înarmat şi însoţit de copoi". Când m-am întors de la Boteni am constatat eu însumi că e o mare diferenţă între a sta în clasa a l!!-a, să miroşi tutun prost, şi a aştepta expresul ca să te urci la wagon-lit. De la Chemarea, unde eram redactor şef, mă puteam muta la Naţiunea, care avea sediul la Hotel Unirea. Dar făceam pe nebunul...

- Acum regretaţi că nu aţi făcut-o?

- Nu ştiu de la cine am moştenit această indiferenţă faţă de cele materiale. Mama îmi spunea că tata, venind de ia biserică, risipea colivele pe la ţigani, iar banii la săraci, aşa că ajungând acasă nu mai avea nici bani de tutun. Eu semăn cu el. Nu arn sentimentul proprietăţii, deşi cred că una din cauzele progresului este proprietatea individuală. A ocupa un loc în spaţiul individual e o victorie a omului care se detaşează sub presiunea corpului social. Deşi nu am avut nimic când eram tânăr, am simţit o sete de proprietate de pământ direct ţărănească. Toată viaţa mea am fost chiriaş. N-am fost lacorn niciodat; n-am vrut să fiu niciodată bogat. Dar vă mărturisesc un lucru: am vrut să trăiesc comod. Nu-mi place luxuria. De pildă m-a întrebat cineva ce aş face dacă aş fi fiu de milionar, la care i-am răspuns: "Aş muri de melancolie", îmi place să trăiesc simplu, adică să nu fiu sufocat, absorbit de bunuri. E adevărat că nu prea mă sufoc pentru că nu prea am. Nici penurie, dar nici opulenţă.

- Toţi suntem în penurie...    

- Nu ştiu cine a lansat o formulă consolatoare de genul: când te simţi dezamăgit de situaţia în care te afli, să faci un examen retrospectiv şi contemporan cu contemporanii tăi şi ai să constaţi o existenţă mult mai săracă decât a ta. Acest exerciţiu nu m-a satisfăcut niciodată. Eu sunt un proletar, dar nu lumpenproletar; un lumpenproletar e format din deşeuri sociale. Sunt un pârlit, asta e altceva, însă dacă rnă duc în izmene de aici până la Academia Română pot vorbi o săptămână despre ideea de stat. Nu-mi convine să mor curând. Am o poftă de viaţă invers proporţională cu vârsta.

- Aţi fost toată viaţa chiriaş?

- Da, însă am o groază să mă întorc acasă. Am o nelinişte metafizică ca şi cum aş coborî într-o obscuritate, îmi amintesc câteodată de anii când am fost diplomat, apoi de anii când am lucrat la Centrala Economiei Naţionale... S-a dus tinereţea mea! Să ştiţi un lucru: eu mor liniştit, n-am minţit niciodată pe nimeni, n-am înşelat niciodată pe nimeni şi n-am făcut abuz de putere niciodată, în calitatea mea de funcţionar superior. Pentru cât am făcut eu pentru această ţară ar trebui să am aici şase secretare.

- ... Ignoranţa contemporanilor noştri!

- Când eram tânăr voiam să am un petec de pământ; pământul îţi dă o certitudine. Dacă aş fi avut o sută de pogoane, nu m-aş fi dat pe o sută de bancheri din judeţ, care erau mai bogaţi decât mine.

- Credeţi că la români sentimentul lui "a avea" este mai puternic decât cel al lui "a fi"?

- La români pofta de pământ este organică. Eu cred că singurii oameni fericiţi sunt cei care se nasc din familii bogate...

- Nu ştiu dacă sunt cu adevărat fericiţi.

 - Să vă spun un lucru: eram într-un salon bucureştean foarte rafinat, în care o cucoană mă întreabă: "Dumneavoastră aveţi vreo angoasă, domnule Ţuţea? l-am răspuns: „Am doamnă; mi-e frică că mor de foame!" Acum e invers; nu prea arn poftă de mâncare. E drept, însă, că nu prea am mâncare bună... la poftă.
 
- Nu cred totuşi că mâncarea, aici la spital, e chiar aşa de rea. Altceva vă lipseşte, cred: o atmosferă elevată...

- Am avut un prieten care mi-a spus: Tu eşti cel mai paradoxal om din oraşul Bucureşti. Eu înţeleg să fii tu invitat la masă, ca să-i întreţii contra cost pe aceşti gură cască. Iar tu inviţi la masă, îi întreţii şi tot tu plăteşti... Dracu' a mai pomenit?"

- Probabil eraţi însufleţit de acelaşi egalitarism de care mi-aţi vorbit mai înainte!

- Mă împrietenisem cu primarul capitalei de atunci, unul Dobre. îi spuneam mereu că Bucureştiul are mulţi săraci, nevoiaşi şi eu eram revoltat pe chestia asta în tinereţe. Ştiţi ce mi-a răspuns? "Nu mai duce tu grija săracilor. Lasă-i în plata lui Dumnezeu, că el are mai mare grijă de ei decât ai tu". Nu pot suporta cerşetorii şi săracii, aceste disfuncţii ale corpului social. Dar îmi dau seama că o egalitate este imposibilă. Dacă oamenii ar fi egali, n-ar mai exista nici un stimulent. Şi dacă pierd competiţia, pierd progresul. Dacă eu constat inegalitate în familia mea, cum să nu o constat în specia om? Francezii şi americanii sunt egali cu incaşii? Dacă Dumnezeu a rânduit aşa neamurile, trebuie să acceptăm judecata lui Dumnezeu. Neamurile sunt de la Dumnezeu, în America, de exemplu, au fugit oameni năpăstuiţi în ţările lor de baştină, dar foarte activi şi îndrăzneţi, cu iniţiativă şi au devenit - unii dintre ei - milionari şi mari moşieri.

- Ideologiile egalitariste caută să definească şi să aplice în practică această utopie a egalităţii dintre semeni?

- Viciul oricărui socialism este egalitarismul. Paradoxul e că nu poţi realiza principiul egalităţii pentru că inegalitatea este evidentă. Bolşevismul este o atestare a neputinţei spirituale a poporului rus. Prin bolşevism s-a descalificat istoria. Din punct de vedere mesianic, bolşevismul este aspectul cel mai josnic al neamului rusesc din toată istoria lui... Dar cum să tratezi prostia bolşevică, "acest cancer care e atât de gentil"?

- Domnule Ţuţea, aţi predat cursuri la Universitate ?

- Nu. Am predat cursuri pe la cafenele, pe la serate... Păi cum a făcut Socrate! Nu s-a scris despre mine că sunt un Socrate modern? Dar să ştiţi că n-a murit în mine ţăranul român, într-o după-amiază petrecută în compania lui Nae lonescu, el mi-a atras atenţia spunându-mi: "Tu n-ai călătorit niciodată în sudul Carpaţilor, să vezi tu ce români frumoşi sunt acolo" Am avut un avantaj: bilet de clasa l gratis, pe orice direcţie a spaţiului românesc.

- Şi la ce concluzie aţi ajuns călătorind?

- Noi românii avem o mare vocaţie intelectuală, adică limba şi geniul intelectual a! poporului român per-mit o transfigurare a întregii culturi aparţinând speciei om în spaţiul nostru. Nu se poate ca poporul român să se plângă că nu are un instrument cu care să vehiculeze ceea ce se petrece spiritual în specia om; ba mai mult, neamul ăsta al nostru a fost în stare să creeze un in-strument precum limba română, care este o capodoperă europeană.

- Cultura noastră este europeană? Putem vorbi de un sincronism al culturii române cu cea europeană, în sensul atribuit termenului de Eugen Lovinescu?

- Sigur că da. însă singurul lucru care i s-ar putea imputa lui Lovinescu este acela că noi nu ne-am sincronizat cu Apusul, ci ne-am reîntâlnit cu latinitatea europeană pe o cale întreruptă de vicisitudinile istoriei.

- Cioran afirma că vicisitudinile istoriei nu trebuie să fie scuze, ci argumente în plus pentru români...

- Românismul a împrumutat de la barbari vigoarea biologică, dar n-a pierdut nimic din geniul intelectual latin. Noi suntem dintre coloniile romane una dintre cele mai glorioase. Limba română, pe care a creat-o acest neam al nostru, poate să cuprindă tot ce gândeşte specia om. Nu vorbesc numai de limbă. Politic nu suntem cu nimic inferiori italienilor, spaniolilor şi francezilor. Păi ăia n-au trăit aici în lupte fantastice cu Imperiul Roman, nu s-au înfruntat cu năvălirile barbare ale tătaro-mongolilor, nu s-au confruntat cu stupiditatea catolică a Poloniei. Cu toate acestea ne-am conservat fiinţa. Dintre toate popoarele neo-latine, cel mai viguros popor suntem noi, românii.

- Cum credeţi că ar fi arătat cultura română dacă n-ar fi existat cei aproape cincizeci de ani de comunism?

- Ar fi arătat ca cea franţuzească. Comuniştii au fost sterilizanţi prin sistemul lor, care este inuman. Dacă scoţi din comunism ideea egalitarismului, el rămâne gol de orice conţinut şi nejustificat.

- România are vocaţie mesianică ?

- Cioran contestă mesianismul românesc. Pesimismul lui Cioran e de modă, izvorăşte din setea de a fi original. A detesta neamul tău e grav lucru. Şi Nietzsche a spus că germanii sunt puroiul Europei.