articol despre Petre Ţuţea, din revista Luceafărul, 1982. Site-ul dedicat lui Aurel-Dragoş Munteanu se află la adresa www.marileiubiri.org

Judecăţile de valoare îşi au de multe ori sursa în raţiuni de circumstanţă, propunînd ierarhii întîmplătoare, ce se perimează uşor şi fără drept de apel. Destinele culturale se constituie în timp, impunîndu-se cu legitimitate şi devenind în cele din urmă o sursă de autoritate şi de ordine, într-un spaţiu ce pare haotic pentru ochiul neexersat, pentru omul lipsit de conştiinţa organicităţii şi a continuităţii culturale. Cîte nume nu ne-au fost propuse “cu surle şi trîmbiţe”, cum se zice, cîte "opere” definitive nu s-au  vestejit după ce fuseseră exaltate de către o critică grăbită şi imprudentă!... În acelaşi timp, sîntem contemporanii unor eforturi artistice şi de gîndire ce vor marca, desigur, imaginea încă şovaitoare a anilor noştri de căutări şi de împliniri, de realizări şi de eşecuri la fel de semnificative. Îndepărtarea în timp va da întreaga măsură a operelor ce s-au produs acum. Dacă spectacolul personalităţii este indicativ şi dacă amploarea îndrăznelii şi a radicalismului unui demers filozofic pot să devina sursa evaluării preliminare a unui mare fenomen intelectual, se cuvine atunci să recunoaştem prezenţa incredibilă a unui gînditor de cea mai pură spiţă, dintre aceia despre care putem spune încă o dată, cu cuvintele lui Hegel referitoare la Socrate, că putem şti ceea ce a fost, dar nu putem şti cum a ajuns ceea ce a fost. Este vorba de Petre Ţuţea, figură dominantă a splendidei generaţii de intelectuali care au atins maturitatea la sfîrşitul deceniului al patrulea al secolului şi care au impus mai apoi gloria spiritului românesc pe toate meridianele culturale ale lumii.

Format în atmosfera de rigoare şi de responsabilitate ce domina în cadrul Universităţii din Cluj în primii ani de după Unire, studiind instituţiile şi spiritul activităţii sociale şi de stat într-unul din  centrele culturale ale Europei, octogenarul de astăzi Petre Ţuţea şi-a început activitatea publică, în anii treizeci, printr-o gazetărie de stînga ce continua de fapt direcţia articolelor publicate în ziarele clujene din perioada studenţiei. Era o formă de protest social ce se împlinea însă în viziunea coerentă a unei societăţi avansate, ale cărei resorturi economice le prefigura în suita de medalioane publicate în cunoscuta revistă Stînga. Ele îl impun şi astăzi printre cei mai proeminenţi doctrinari economici de nuanţă socialistă pe care i-am avut între cele două războaie mondiale. Anii de maturitate de mai tîrziu, împreună cu o experienţă caracterizată prin rectitudine morală şi printr-o conduită în viaţa publică şi privată ce defineşte personalităţile istorice de prim rang, l-au condus pe Petre Ţuţea către opera sa de metafizician, condensată în lucrări ce au început să apară în revista Familia de la Oradea, la sfîrşitul deceniului al şaptelea, şi care fac podoaba unei energii de un dinamism incomparabil. Este vorba de piesa Întîmplări obişnuite, al cărei prolog a fost dezvoltat apoi în Teatru seminar, după ce fusese reluat în Fragmente, unde capitolul Eros adaugă filozofiei româneşti o pagină de spiritualitate pură, în continuitatea tradiţiilor noastre răsăritene. De asemenea, anii aceştia au însemnat  Filozofia nuanţelor, poate cea mai originală contribuţie filozofică a lui Petre Ţuţea, Alchimia Evului-Mediu, portrete consacrate unor personalităţi literare şi stiinţifice contemporane, precum şi alte lucrări ce-şi aşteaptă încă editorul.

Ceea ce particularizează gîndirea lui Petre Ţuţea este în primul rînd stilul de o probitate exemplară. Preocuparea determinării "gîndului ca gînd”, cum ar spune Heidegger, este pentru filozoful român o sursă de avans în substanţa lucrurilor. El nu este un căutător, pentru că nu ajungi nicăieri prin căutare, nici un observator, pentru că ochiul, chiar pus în slujba minţii celei mai strălucite, este sursă de eroare. Adevărul este un dat, însă raţiunea determină conţinutul său în jocul de ipoteze pe care-l propun diferitele stiluri de gîndire şi sistemele, discriminează adică termenii cei mai proprii  în care putem înţelege lumea. De aici decurge stilul substantival, atît de fascinant în scrisul lui Petre Ţuţea, care a dat bătaie de cap unor comentatori superficiali şi lipsiţi de instrucţie filozofică. Registre de cuvinte definitorii, pagini întregi fără predicaţie, un întreg spectacol de stringenţă a gîndirii, care culmineaza într-o viziune optimistă asupra omului. Aşa cum se încheie Filozofia nuanţelor:

Dar dacă sistemele şi stilurile sînt greu de înlocuit, fiind dificilă construcţia altora noi, daca nu chiar imposibilă, jocul nesfîrşit al nuanţelor oferă spiritului creator al popoarelor şi oamenilor posibilităţi nelimitate. Numai aşa, ideea de progres poate fi scoasă din sfera optimismului naiv, iar popoarele scăpate de teama înrobirii, de umilinţa şi ruşinea tutelării. Îmi place să contemplu apusul prelung al celor mari. O plăcere stranie şi profundă, lipsită de melancolie. Răsăritul proaspăt îl trăiesc cu înviorarea sufletului naiv, iar amurgul, cu rafinamentul unui contemplator care se bucură cînd asistă la destrămarea înfumurării neroade. Fatalităţile geografice şi mistica numărului se topesc încet şi sigur. Ca şi privilegiile produse de marile sisteme şi stiluri.

Iată o gîndire stenică, menită să anime energiile tinere şi să conducă la încredere în caracterul inepuizabil al sarcinilor culturale şi istorice ale popoarelor! Aceasta este culmea de pe care un filozof român de astăzi priveşte alcătuirile semnificative ale lumii. Fiindcă, mai presus de toate, dacă ar fi să-i căutăm o "qualité maîtresse", Petre Ţuţea este un gînditor socratic, dar în sens mai profund, iar nu acela că i-ar fi plăcut să vorbească şi să fie ascultat, fără a-şi scrie cărţile mult aşteptate. Petre Ţuţea a scris. El poate fi apropiat însă de Socrate prin marea lui vocaţie de pedagog şi de cetăţean. Un sentiment al responsabilităţii cum n-am mai întîlnit niciodată, o aristocraţie sufletească izvorîtă din confundarea absolută cu destinele cetăţii sale, în numele unei vocaţii interioare, de a se exprima cu rost, de a fi folositor celorlalţi şi mai presus de toate de a forma buni cetăţeni, acestea constituie trăsăturile personalităţii de scriitor a lui Petre Ţuţea. Uriaşa lui ştiinţă, o forţă de analiză şi o capacitate de sinteză teoretică cu totul neobişnuită au fost puse în slujba mesajului său de cetăţean absolut al unei patrii ideale.

Există în structura oricărei personalităţi de excepţie un element indiscutabil, a cărui recunoaştere este imposibil de evitat, indiferent de reacţiile pe care ţi le stîrneşte posesorul său. Poate că nimeni, niciodată, nu a creat mai mult tinerilor săi prieteni sentimentul că măreţia este posibilă, că ea nu se pierde în slăbiciunile adeseori inerente ale omului supus vicisitudinilor. Numai avînd sub ochi un om ca Petre Ţuţea poţi să crezi că merită să te devotezi adevărului, că binele este bine şi că răul este rău, fără amestecul acela ce pare subtil, fără perniciosul aliaj sufletesc al ticăloşirii sub vremi. În scrisul şi în personalitatea sa trăieşte optimist o mare valoare românească, a cărei dimensiune va creşte cu timpul.

Aurel-Dragoş Munteanu