17

Ultimele versuri din Ţiganca lui Artur Enăşescu redau perfect succesul artistic:

Târziu stau nomazii la stele culcaţi.

Târziu, dar nomazii au insomnie: culcaţi pe spate, platonizează cu ochii la stele tremurânde, comparând, adică dansul văzut cu ideea de dans:

Iar ea, pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.

Ideea, tot ea, chiar în această lume, dilată ochii, sfinţeşte, primind în schimb bezelele aprinsei balerine. De remarcat: Riţa nu-i regină a şatrei, ci regini pe şatră: estetic, nu politic. Comunităţile nomazilor nu-s politice; nu se menţin prin interese social-politice, ci prin gradul lor mai mare de receptivitate artistică; pentru nomad, şatra e publicul asigurat. Plebea romană cerea Panem et circenses, nomazii numai circenses. Ei s-ar domestici, daca burghezia n-ar fi dezgustător de bălană.

Succesul suspendă timpul şi crează clipe de eternitate, prin trăirea în comun, actor şi spectator, a ideii. Viaţa lui Ţuţea e-o serie de astfel de eternităţi păşeşte din pisc în pisc fără să observe prăpăstiile în care zace banalitatea.


18

Ştia Platon ce ştia când a zis că publicul e-o fiară; nu dresorul chinuieşte fiara, ci fiara pe îmblânzitor.

Aici, câteva exemple tipice din chinurile fizico-metafizice ale oratorului:


a) Feţe îmbujorate, ochi scânteietori, mâini care bat frenetic; ai zice grădină de pomi înfloriţi scuturată de-o boare sau înălţarea unui stol de păsări albe.

Dintre toate animalele numai omul aplaudă: "plaudite, cives" înseamnă: "dovediţi că sunteţi oameni". Publicul e totuşi Kirke; deprinde, nărăveşte pe orator, iar el perverteşte mai departe, cerând aplauz absolut; partizani, discipoli, amicr-trebuie să apalude, suspendând orice personalitate.

Odysseus a fugit, ceilalţi au rămas. Nici o teamă; autopersiflajul şi surâsul auguric în cerc restrâns îi păstrează lui Ţuţea eterna sănătate.

b) Din grămada de orătănii care scurmă în brazdele proaspăt răsturnate sau se-mbulzeşte lacom în uşa bucătăriei de vară, se desprinde-un crăcănel de pui c-o râmă sau maţ în cioc şi fuge grăbit şi-n zig-zag de puiul care vrea să i-o smulgă.

Aşa se năpustesc unii din auditori pe uşa turnantă de la Athene Palace, c-o trouvaille de-a maestrului în cioc, împiedicându-se în ombilicul care-i priponeşte de el.


c) Puţini îşi mai amintesc de audiţia de muzică polinesiană dată de Sacha Guitry într-un teatru parizian. Sacha s-a purtat aşa cum credeau parizienii că se pot aştepta de la un polinesian; a atacat pianul cu degetele, coatele, fruntea, şezutul, genunchii şi călcâiele. Ropotele şi buchetele au confirmat un succes uriaş.

- Nu, nu aşa, mesdames et messieurs, s-a făcut cu greu ascultat Sacha. Vă rog să vă purtaţi şi Dvs ca-n Polinesia.
- ?!
- în Polinesia nu se bate din palme, nici nu se aruncă cu flori. Publicul bombardează pe artist cu bijuteriile sale, smulgându-le de la gât, braţe, glezne, din nas şi urechi! Aştept, mesdames et messieurs, brăţările, inelele, pandantivele, bancnotele şi cecurile.

Ar fi în interesul lui Ţuţea o redeşteptare a admiraţiei lui Voltaire şi al întregului Secol al luminilor pentru sălbatici şi chinezi; poate ar afla şi publicul lui...

d) Anch'io son pittore; ar fi exclamat Corregio în faţa unei pânze a lui Rafael. "Şi eu sunt orator!" vor fi exclamat mai mulţi auzindu-l pe Ţuţea...  Numai să nu se fi întâmplat vreo nenorocire...

Calul s-a luat la întrecere cu trenul; îl vezi pe fereastra vagonului înnebunit de curent; mănâncă pământul, cu coada bârzoi.
Sau se zdrobeşte de-un obstacol sau crapă.

Pornirile simieşti din auditorii lui Ţuţea te fac sâ-ţi acoperi îngrozit ochii; maimuţa care-şi taie gâtul cu briciul stăpânului, crezând că se bărbiereşte.


e) Ţuţea s-a străduit mult să împământenească ţinuta serioasă monumentală, eroică, prin intermediul unui public famelic şi politron, gata să se arunce în mlaştină cu trestia-n gură, decât să pozeze ca la Thermopile. Studiul bătăliei de ia Rafidim ar da poate rezultate mai bune.

Se ştie că Isus Navi a condus oştirea, iar Moise s-a suit pe munte, însoţit de Aron şi Or. Constatându-se că israeliţii înving numai atunci când braţele lui Moise sunt ridicate şi că dimpotrivă amaleciţii îi bat îndată ce bătrânele braţe atârnă din cauza oboselii, Aron şi Or l-au aşezat pe o piatră şi i-au sprijinit braţele până când şi ultimul amalecit a fost trecut prin sabie.

Parcă-l văd şi pe Ţuţea, măcar că bătălia de la Rafidim n-a fost şi nu se învaţă la şcolile militare.


f) "Vorbe...vorbe - am auzit destule...Fapte vrem să vedem", i se adresează un admirator.

- Ce fapte, omule? ce fapte? Ce să fac? - izbucneşte Ţuţea. Să dau de Bobotează regelui brânci în Dâmboviţa?

Şi Pavel din Tars ofta: "Iudeii vor semne, grecii dovezi..."

g) "Diamant, diamant" - s-ar fi adresat Newton căţelului care-i răsturnase lampa sau călimara peste-un preţios manuscris astronomic - Diamant, nu ştii ce rău ai făcut"! Blând, blând trebuie să fi fost Newton.

Dar nu ştiu dacă şi-a putut înăbuşi cu totul gândul blasfemie: "Doamne, mulţi hrăneşti, puţini trăsneşti", pe care trebuie să-l aibă Ţuţea întrerupt de comesenii lui.


19

a) Dând dintr-o dată cu ochii de marea de oameni tălăzuindu-se în aşteptarea binecuvântării în piaţa Vaticanului, noul Papă, până atunci un biet călugăr într-o pustie, întrebă:

- Din ce trăiesc oamenii aceştia?

Aceasta este întrebarea la care răspunde Economia politică - triumfă Profesorul W. Rathenau, în Tratatul său.

b) între cele două războaie mondiale, anarhia economiei burgheze mărise pasul, iar umbra ei teoretică, ajunsese tot aşa de greu de priceput ca şi contrapunctul sau teoria matematică a mulţimilor.

Wirtscahft ist Schicksal, declarase Rathenau. O lume îngrozită se aduna în jurul celor bănuiţi c-ar pricepe ceva din acest destin.


c) Numitul Andreae a întrerupt anecdota unde era mai inteligent-primejdioasă.

Ce i s-a răspuns naivului schivnic? Se f.. unii pe alţii, Prea Sfinte! Sie boscheissen einstandes Duer Bochwunderl, i-ar fi şoptit un cardinal.

d) La aceeaşi concluzie trebuie să fi ajuns şi Ţuţea, după laborioase studii economice, dacă socotim după purtare.

- Să meargă la braţ cu-n cadavru? Sau cu-n homunculus? trecutul murea de complicaţie, iar viitorul nu se năştea din cauza...simplismului.

De-atunci, "aperçu"-urile au devenit marginalii ştiinţific-artistice la Opera celor 7 zile. Unde e comoara, acolo este şi inima: "Aperçu"-ul.

Plaudite, cives!

 
Sorin Pavel