Text inedit de Sorin Pavel, din arhiva lui Nicolae Tatu, publicat ca Postfaţă de Mircea Coloşenco în colecţia Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă)

Motto:

Vir bonus, nuce dicendi peritus (Quintilian)

Hamlet: "Horatio, dragul meu, ce nume veşted las în urma mea, câtă vreme totul rămâne o taină. Dacă m-ai purtat vreodată-n a ta inimă, atunci te mai lipseşt-un timp de fericire şi-n lumea  asta hâdă tu mai poartă-ţi durerea, ca să-mi spui povestea mea" (Shakespeare, Hamlet Prinţul Danemarcei, actul V, scena 2)

1

Încă din antichitate, cei care aveau talent şi scuipat la furcă, dar nu încăpeau în for, palestre sau terme, îşi găseau tribuna şi publicul la răspântii şi-n hale, dar mai cu seamă în c a u p o n a e, cârciumile. pomenite condescendent de moşierul Horatius.

În zilele noastre, cazul Ţuţea.

A refuzat să servească burghezia acolo unde era nevoie de elocvenţă, pitindu-se în liniştea monastică a unei direcţii de studii, departe, ne-nchipuit de departe de-nvăjmăşagul pentru cucerirea şi exercitarea puterii. Această direcţie nu rezolva petiţii, n-avea prin urmare nici-o bucăţicuţă de suveranitate.

Era postul ideal pentru un castrat cu limba tăiată, dar nu pentru Ţuţea.

Plin de viaţă, manifestată într-un permanent chef de vorbă, în timp ce somnoroasa burghezie îl credea rumegându-şi satisfăcut tainul, pe linia moartă a bibliotecii, el, în veşnică mişcare, se frământa ca un armăsar la start, în hale, la răspântii, în locande.


2

Voi, triste cafenele afumate, birturi înecate-n valuri de aburi, vanilate cofetării, zgârcite lăptarii şi plăcintării macedonene; voi, tăinuite grădini şi spectaculoase terase; voi, descendente multicolore ale străvechii instituţii de restaurare trupească şi sufletească, în care nici afacerile nu erau date uitării: Hanul; voi v-aţi deschis porţile, uşile, braţele şi, deseori, creditul - pentru oratorul interzis, camuflat şi năzuros.

Onoare vouă!

Aţi văzut, în schimb, pestriţa gloată a celor care nu ştiau încă cum să înceapă viaţa şi-a celor care nu ştiu cum s-o termine, plus nelipsitul m o u c h a r d, admirând nesecata vervă şi prodigioasa poftă de mâncare a jovialului maestru. Vorbirea influenţează kinaestetic apetitul. Restauratori, preferaţi oratorii şi bunul lor exemplu!


3

Marele restaurant se leagănă de muzică şi vânt, dansând ca un balon în frânghii; bâzâie pe dinafară, ca hoiturile năpădite de muşte şi viermi, pe când dinlăuntrul, pe uşile trântite, scapă volatil pale de mirosuri culinare, clinchetul vaselor şi râsul tacâmurilor.

- Băiete!
- Vine-e!

Nu-i highlif-ul scrobit al Şcoalei din Atena, manieristic văzută de Rafael, nici salubra cârciumă a lui Brouwer, cu ţărani încăieraţi de la jocul de cărţi, ci mai degrabă echilibrate, La Burla a lui Franceschini.

4

Petre Ţuţea n-a vorbit niciodată pregătit: fiindcă n-a ştiut niciodată că va vorbi, nici unde, nici cui, nici despre ce.
Participare, consumaţie, plată, teme - nimic, dar absolut nimic n-a fost vreodată premeditat, planificat, organizat sau programat.

Tema i-a apărut mereu pe neaşteptate, ca din pământ, şi-a dezvoltat-o â l'improvist. De-aci, cuceritoarea prospeţime a oratoriei lui, faţă de produsele râncede ale retoricei salariate a vremii.


5

Toată povara vorbei o duce el: un monolog pe seară.

Dialogul, proptea maiotică a altor oratori, este aci doar aparent: nebunii aruncă doar câte-o piatră în apă, pe care înţeleptul o scoate la iuţeală.

Nerozii şi copiii se joacă aport cu oratorul! Din astfel de joacă se nasc capodopere; bucuria de-a se cheltui a geniului este aşa de mare, că nici nu-i pasă de ce vor ei.