de Alexandru Popescu-Prahovara.
Textul a apărut în revista "Viaţa medicală" nr. 13 - 6 aprilie 1990

Întâlnirea cu Petre Ţuţea e un noroc. Ea face posibil ca un tânăr să nu se neliniştească nici de vârstă, nici de mărginirea sa ca om. Înaintea Revoluţiei, o asemenea întâlnire îţi întărea credinţa şi luciditatea, demonstrând că, în România, dictatura n-a fost o supapă de siguranţă a ordinei, ca la romani, ci o cumplită tiranie. Din timpul Revoluţiei, întâlnirea aceasta s-a dovedit, încă o dată, premonitorie. Fiindcă, pentru toţi cei ce s-au intersectat, în absolut, cu profesorul din "Şipotul fântânilor" nr. 4 - mulţimea - dezlănţuită şi personalizată de patima împotriva nedreptăţii - rămâne şi azi mişcată de acelaşi duh, care-l făcea pe Petre Ţuţea să afirme, în beciurile securităţii, că poporul român este unul ales, iar o dovadă a dumnezeieştii iubiri pentru el e chiar teribila încercare la care-l supune, ca nicăieri, bolşevismul. Se poate scrie o biografie a lui Petre Ţuţea, ca o schiţă socratică, potrivit cu natura lui. Însemnătatea omului o depăşeşte pe aceea a consilierului economic care a fost în guvernul mareşalului Antonescu. Spiritul său continuă să rămână greu descriptibil, chiar dacă un portretist, precum Emil Cioran, l-a apropiat de geniu.

Întrebându-l data naşterii, Petre Ţuţea mi-a replicat: M-am născut într-una din zilele care-au trecut. Nu-şi contestă rătăcirile, ce însoţesc orice om neliniştit de Judecata din urmă. Îi place să repete formularea lui Goethe asupra eternităţii, considerând-o prezent pur. Data cu pricina, 6 octombrie 1902, am aflat-o abia într-o împrejurare limită, cănd îi făceam anamneza în Foaia de observaţie, acum o lună, la internarea în Clinica de chirurgie a Spitalului de urgenţă din Bucureşti, unde a fost, fără întârziere, operat. Încă o dată, căpăta identitate civilă, concretă, aproape spectaculoasă, lăuntrica forţă ce-l stăpâneşte pe acest om între conceptele trăite şi asumate printr-o experienţă mistică, sfioasă, şi cel mai ades, fără martori. Petre Ţuţea nu se consideră nici pe departe un sfânt, dar intrarea între parantezele intervalului său de iubire te pregăteşte pentru împărtăşanie. Presimţi acolo un punct de acumulare al căinţei - prag de mântuire, dar şi al bucuriei mândre, ce-l scoate din imperiul gândirii asimptotice.

Atunci, în spital, am regretat cel mai mult lipsa unui aparat de filmat, pentru a păstra, oricât de imperfect reflectată, preajma de har a omului acestuia care, după rahianestezie, îl diseca de nuanţe pe Bossuet ori Kant, pe Iorga ori Gorbaciov, în timp ce măruntaiele lui erau, la rându-le, disecate. Pe măsură ce emitea maxime, aşezat pe orizontala mesei de operaţie, ca într-o navă cosmică de unde se transmite un telereportaj, chipurile celor din jur, de la infirmieră la chirurgii ce nu-l cunoşteau, iradiau uimire născătoare de credinţă. Oricâtă teamă-mi fusese pentru viaţa celui, totuşi, de optzeci şi şapte de ani, în clipele acelea părea ai neputinţă să te mai gândeşti la sfârşit. Pe măsură ce bisturiul îşi scria opera în carnea tocită de nemângâiere, creionul încrusta pe hârtie cuvinte rupte din cugetul creştinului de pe masă...

"... Durerea? E singura latură păgâna a sufletului meu. Mă las tăiat, fiindcă n-am suportat durerea, calea regală a mântuirii sufletului...
... Puritatea morală excesivă reprezintă cel mai mare duşman al religiei, pentru că religia nu se bazează atât pe morală, cât pe adoraţia lui Dumnezeu...
... Din fericire, Cioran s-a deparazitat de filosofie. Filosofia omului autonom nu conţine nici un adevăr. Din punctul de vedere al adevărului, între un filosof religios şi-o baba credincioasă, eu pun înainte bătrâna, care este străbătută de divinitate, în vreme ce filosoful speculează...
... Umanismul modern apare sub forma antropocentrismului Renaşterii care, în excesele lui, îl  înlocuieşte pe Dumnezeu cu omul...
...Socrate nu a dialogat cu interlocutorii. Interlocutorii nu erau pentru ei text, ci pretext. El a monologat perpetuu, sub aparenţa unui dialog, ajungând, prin acest tip de demonstraţie, la concluzii ale căror premise erau prestabilite
...Vlad Ţepeş a încercat, prin exces temperamental, să mute morala reală la nivel cotidian. Dormeai cu aurul la picioare şi nu-l lua nimeni...
...Papini l-a definit pe Don Quijote prin sfânta nebunie a idealului. Când gândea sub semnul acestuia, cavalerul putea să îmbrace forma de consilier aulic. Dar rătăcire era percepţia lumii imediate...
...Îmi plac poziţiile afirmative ale existenţei. Dacă există Dumnezeu, există tot. Dogmele sunt situarea spiritului în imperiul certitudinii...
...Eminescu? Sumă lirică de voievozi!...
...un viciu fizic nu poate fi acoperit nici măcar de geniu. Leopardi era cocoşat şi bolnav. De aici, pesimismul lui...
...Lucrez de zor să dau conţinut legendei mele. Nu sunt orgolios, dar nici nu vreau să circul ca impostor. Dimensiunea morală a intelectului o dă cuviinţa, obligatorie pentru oricare muritor. Neamul meu este mai durabil decât mine...
...Kant aspiră la adevăr. Pentru el nu există adevărul unic, adică Realul transcendent în esenţă. Eu cred că nu există decât un singur adevăr: Dumnezeu! Mai multe aşa zise adevăruri, afirmate de logica polivalentă, sunt, în realitate, foloase multiforme. Dacă din lumea vizibilă şi invizibilă pomenită corintenilor de apostolul Pavel, ar lipsi divinitatea şi nemurirea, atunci omul se mişcă venind de nicăieri spre nicăieri şi este un animal damnat...
...Nae lonescu numea sublim criticismul. Dar, a vorbi despre sublim, la Kant, este cum ai juca sârba la o înmormântare. Critica pune vitriol pe trandafiri...
...Dogma este un mister revelat. Nemţii o numesc Zwangsidee - ideea de constrângere. Eu privesc libertatea dogmatic, ca având două sedii: unul, aici, în templul creştin, unde Treimea îl învăluie, prin liturghie, pe teolog, care nu e mistagog, iar celălalt sediu se află dincolo, unde libertatea este absolută...
...Explicaţia a murit odată cu apariţia întrebării în istoria lumii, după ce dracul a convins-o pe Eva să facă păcatul originar, luându-l părtaş pe Adam. Aşa începe istoria universală a omului, văzută biblic. De-atunci, omul se mişcă între aproximaţii şi invarianţe formale, acest joc util încetând în actul rătăcirii, întrebarea sau problema mea este umbra omului căzut în istorie, nefericit că a pierdut Paradisul...
...Prin Brâncuşi, noi, românii, am realizat un fapt fără precedent în istorie: avem primul ţăran decadent...
...Cu toate că logica reprezintă o limită a omului autonom, ea nu poate fi, vorbind de logica simbolică, nici justă, nici injustă, ci doar comodă mintal, cum a gândit matematica Poincaré...
...Când în închisoarea Aiud, am vorbit despre Platon şi despre Christos, am spus că Platon, cel mai mare gânditor european, este un modest precursor al lui Christos şi că tot ce a fost înaintea mântuitorului, sub raportul adevărului, reprezintă doar preistorie. Şi am mai declarat acolo, în faţa colonelului Crăciun: fraţilor, dacă murim în lanţuri şi-n haine vărgate, noi nu facem cinste poporului român murind pentru el, ci poporul român ne face onoarea să murim pentru el...
...Creştinismul a apărut în istorie, dar este etern. A coborât eternitatea în timp şi în spaţiu...
...Deşi istoric, liberalismul este o constantă a istoriei universale. Nu se poate merge dincolo de liberalism, fiindcă aceasta înseamnă sau colectivism sterilizam al personalităţii umane, sau haos...
...Acum, la Moscova, socialismul este pus pe masa de operaţie, dar ciudăţenia constă înfăptui că Gorbaciov a optat pentru socialism, vrând să-l corecteze pe Lenin, autorul dezastrului. Deci, spre a ajunge tot la dezastru..."

De pe masa concretei lui operaţii, Petre Ţuţea a fost transportat într-un salon, unde spiritul lui s-a odihnit. Au fost bolnavi şi medici care i-au regretat plecarea de la colocviile sui generis. Au fost convalescenţi ce şi-ar fi prelungit internarea doar spre a-l auzi mai mult. Acest senior inspirat şi laconic, posedând arma secretă a oralităţii solemne, respectat în anii războiului, la Moscova ori Berlin, temut de Ceauşescu în chiar domiciliul forţat, străbate tot demn sfârşitul de mileniu, convins că poporul român reprezintă una din minunile lui Dumnezeu, în marşul lui glorios pe pământ. Petre Ţuţea este relief în blazonul nostru, al celor ce-l iubim. Iar intra-viul solicitat cândva se dovedeşte, astăzi, terminologic, mai potrivit ca oricând, fie şi doar pentru a oglindi stângaci, într-o lumină palidă, o parte din aura anamnezei pe care i-am luat-o pe masa de operaţie celui ce întruchipează tipul de Socrate român.