O încercare de descriere a operei lui Ţuţea. Titlurile în aldine sunt legături care pot fi urmate pentru mai multe detalii despre textele sau ediţiile respective.

"Filozofia nu este totalitatea anumitor cunoştinţe, ci vigilenţa care nu ne lasă să uităm sursa tuturor formelor de cunoaştere" (Maurice Merelau-Ponty, Semne, "Filozoful şi sociologia")

Petre Ţuţea este un gânditor profund, cu o concepţie filozofică consistentă, ale cărui lucrări au fost extrem de prost editate în perioada timpurie a publicării (1991-94). În consecinţă, despre el s-a scris destul de mult, însă nu a fost înţeles aşa cum se cuvine. Majoritatea criticilor şi comentatorilor din România, ca urmare o mare parte a publicului îl consideră pe Ţuţea un "filozof oral" - ceea ce de obicei se confundă impropriu cu "socratic". Este o imaginie desuetă, care nu se potriveşte deloc cu faptele: Petre Ţuţea este din cu totul alte motive  un tip socratic,  şi nu poate fi redus la contextul retoric, pronunţat hiperbolic, "pour épater le bourgeois" al celor 322 de vorbe memorabile; avem de-a face cu un scriitor remarcabil, care a elaborat trei genuri literar-filozofice, descrise pe larg în pagina dedicată Proiectelor şi genurilor.

Cărţile şi eseurile lui Ţuţea presupun un efort de concentrare şi cuprindere, cum este întotdeauna cazul în filozofie. Câteva particularităţi stilistice au o semnificaţie filozofică şi literară care merită subliniată, e.g. frazelele extrem de laconice şi substantiv(iz)ărille sistematice - transformarea verbelor în substantive şi folosirea unor fraze descriptive din care lipsesc verbele, ca să pună în evidenţă forţa sau tonalitatea anumitor termeni şi concepte - care alternează complementar cu invocaţii, leitmotive şi formulări de o frumuseţe stilistică fermecătoare. Comentatorii care îi reproşează "incoerenţa" ori lipsurile care ar ţine de "inspiraţie" "argumentaţie" sau "valoare" pur şi simplu nu înţeleg stilul, metoda şi rostul filozofiei lui Ţuţea, motivele pentru care respinge explicit sistemele, şi rafinamentul său conceptual, de cele mai multe ori idiomatic. Mulţi dintre termenii întâlniţi în istoria filozofiei sunt omonimi (denumirile se regăsesc în limbajul comun, sau la alţi gânditori), însă conceptele respective sunt construite de orice filozof autentic, cum este şi Ţuţea.

De fapt nu există o singură filozofie, aşa cum dragostea este multiplă şi individuală, deşi scopul poate fi acelaşi. Creatorii de sisteme sunt ca îndrăgostiţii care intenţionează să cucerească iubita cu cadouri scumpe. Desigur, pe moment orice cadou poate face impresie, însă cu timpul se învecheşte. Singura "metodă", de viaţă este să fim tot timpul disponibili celor iubiţi, şi în felul acesta să ne apropiem de firea lor. Scopul filozofiei este deci cunoaşterea realităţii prin gândire, iar metoda este participarea.

Cu toate că n-a fost vreodată nici maestru nici învăţăcel, Petre Ţuţea nu a apărut în vid şi nu a lăsat un gol în urmă. El a avut prieteni şi interlocutori pe măsură, iar aceştia l-au înţeles şi l-au apreciat. În primul rând, Nae Ionescu. În generaţia lui trebuie să-i menţionăm pe Emil Cioran, Petre Pandrea şi Oscar Lemnaru. La Aiud l-a cunoscut pe Marcel Petrişor, care după eliberare s-a afirmat ca eseist şi scriitor şi i-a rămas mereu aproape. Unul dintre prietenii mai tineri l-a caracterizat în felul următor:

«Ceea ce particularizează gîndirea lui Petre Ţuţea este în primul rînd stilul de o probitate exemplară. Preocuparea determinării “gîndului ca gînd”, cum ar spune Heidegger, este pentru filozoful român o sursă de avans în substanţa lucrurilor. El nu este un căutător, pentru că nu ajungi nicăieri prin căutare, nici un observator, pentru că ochiul, chiar pus în slujba minţii celei mai strălucite, este sursă de eroare. Adevărul este un dat, însă raţiunea determină conţinutul său în jocul de ipoteze pe care-l propun diferitele stiluri de gîndire şi sistemele, discriminează adică termenii cei mai proprii  în care putem înţelege lumea. De aici decurge stilul substantival, atît de fascinant în scrisul lui Petre Ţuţea, care a dat bătaie de cap unor comentatori superficiali şi lipsiţi de instrucţie filozofică. Registre de cuvinte definitorii, pagini întregi fără predicaţie, un întreg spectacol de stringenţă a gîndirii, care culmineaza într-o viziune optimistă asupra omului.» (Aurel-Dragoş Munteanu, Un filozof al nuanţelor [< legătură ], articol publicat în revista Luceafărul, 1982)

De aceea Petre Ţuţea este un filozof prin excelenţă. O privire de ansamblu asupra operei scrise revelează o încercare de contemplare şi de evaluare filozofică a istoriei, culturii şi poziţiei omului în univers. Liniile majore ale viziunii sale se întâlnesc în toate proiectele, care au culminat cu Omul - Tratat de antropologie creştină.  

În primul rănd, Teatrul seminar prezentat în Prolog şi apoi mult mai târziu în Stilurile teatrului seminar a fost dezvoltat în piesa Întâmplări Obişnuite (1968) şi în dialogurile Bios şi Eros. Acestea evidenţiază, printre altele, preocuparea sa cu literatura de avangardă (de exemplu, poezia lui Marin Sorescu). Manifestul intitulat Filozofia nuanţelor (1969) examinează nuanţat diverse tendinţe ale filozofiei în legătură cu problema schimbării, şi relaţiile dintre filozofie, ştiinţă şi artă.

În perioada imediat următoare, Ţuţea scrie căteva portrete scurte, apoi un eseu-dialog despre omul european şi cultura europeană, intitulat Aurel-Dragoş Munteanu (1972). Acelaşi tip de preocupare a continuat în manuscrisul inedit  Prometeu şi continuarea sa (1975-77), o descriere a culturilor antice şi moderne.

În jurul anului 1980, Ţuţea definitivează modul de gândire "teologal", odată cu completarea monografiei Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, despre filozofia lui Platon. În aceeaşi perioadă târzie a fost scris şi portretul-eseu intitulat Mircea Eliade şi un text remarcabil în care relatează dialogul său cu altă personalitate majoră a culturii române şi universale: O întâlnire cu Brâncuşi (< legătură)

La mijlocul anilor '80  (perioada teologală) Petre Ţuţea începe proiectul tratatului de antropologie creştină, din care a finalizat două cărţi, Problemele şi Sistemele, cu mai multe variante introductive, şi a început numai prima parte din Stilurile şi din Dogmele. Acest proiect important, care cuprindea şi o carte intitulată Ştinţele şi este descris într-o scrisoare către Cioran, l-a preocupat până la sfărşitul vieţii. Tratatul poate fi considerat o încercare neterminată de a deconstrui şi recupera răspunsurile celor trei întrebări fundamentale ale filozofiei, după Kant: "Ce pot să ştiu? Ce trebuie să fac? Ce pot spera?" Marele filozof german adaugă a patra, la care - aşa cum subliniază Ţuţea, se reduc celelalte trei: "Ce este omul?" (v. Immanuel Kant, Logik, ein Handbuch zu Vorlesungen, zusammengestellt von Jäsche). În contrast cu arhitectonica lui Kant, opera lui Ţuţea este organică, în spirit mai degrabă platonic, având ca model sufletul omenesc şi dimensiunile sale raţionale, moral-spirituale şi emoţionale, aşa cum se reflectă în toate domeniile culturii: arta, ştiinţa, politica, religia şi filozofia. Un om întreg trebuie să considere tot ceea ce este esenţial-uman, iar un filozof creştin cum este Petre Ţuţea nu poate ignora prezenţa divină în istorie.

De acum înainte, absenţa textelor lui Ţuţea nu mai poate constitui o scuză. Nu ne-am propus să enumerăm în această pagină toate descrierile şi fragmentele pe care le veţi găsi în meniurile din stânga (Opera  > Synopsis, Opera > Cărţi, Eseuri, Dialoguri, etc.). Pentru mai multe detalii despre diversele lucrări sau texte, despre proiectele şi  genurile elaborate de Petre Ţuţea, consultaţi secţiunea Proiectele şi cea despre Ediţiile curente. Vom încerca să oferim, în timp, câteva citate reprezentative din toate lucrările pe care le cunoaştem, şi o mică parte din activitatea publicistică în perioada interbelică, deşi este mai puţin semnificativă din punct de vedere filozofic. Apoi, câteva fragmente din cunoscutele interviuri, însă numai dintre cele autorizate de Ţuţea.

Materialele documentare şi ilustrative se găsesc în Arhivă, iar eseurile şi comentariile despre filozofia lui Petre Ţuţea vor fi adăugate treptat în secţiunea de Referinţe şi la Legături (Links) . De asemenea, am început un Glosar de termeni, în care insistăm asupra conceptelor proprii lui Ţuţea si asupra stilului practicat de marele filozof, apoi ne străduim să clarificăm câteva dintre numeroasele neînţelegeri şi confuzii ale comentatorilor şi criticilor, după cum este cazul.