|
Teologal, Trăirism...
Tiranie După Ţuţea, este "starea permanentă de fapt", absenţa oricărei justificări legale, raţionale sau legitime.
Teologal Ţuţea insistă pe ceea ce numeşte "gândirea teologală", pe care o deosebeşte subtil ("nuanţat") de teologie. (v.). Prin contrast, metafizica, este un domeniu al filozofiei. Aceste domenii pot fi compatibile, în măsura în care speculaţia metafizică nu contrazice datele revelaţiei şi este interpretată corespunzător. În emisiunea Exerciţii de admiraţie realizată de Vartan Arachelian, Ţuţea se referă la disputa politico-teologică dintre gânditorul politic ultrareacţionar Donoso Cortes şi Abatele Gaduel (în legătură cu natura umană), pe care o consideră câştigată de Gaduel, datorită punctul de vedere dogmatic-creştin (i.e. natura umană este creaţia lui D-zeu deci în mod esenţial bună). Gândirea teologală este o sinteză între teologie şi filozofie, adică o formă de gândire filozofică cu referire la D-zeu, la revelaţie, şi în mod esenţial transfigurată de credinţă — însă fără autoritatea sacerdotală a teologiei. v. Dogmă, Metafizică Teologie Propriu-zis "ştiinţa realului", în cadrul căreia cunoaşterea este primită nemijlocit şi dezvoltată corespunzător, dogmatic. Teologie politică Studiul bazelor "teologice" ale tuturor formelor de legitimitate politică. Termenul a fost dezvoltat de Carl Schmitt prin studiul gânditorilor ultrareacţionari (Joseph de Maistre, Donoso Cortes, Louis de Bonald) revoltaţi de consecinţele gândirii moderne, care au culminat cu revoluţia franceză. Problema principală pusă de Schmitt este factorul care justifică o decizie şi cine este îndreptăţit să ia o hotărâre în momente de criză. Totalitate Realitatea ca unitate, scopul cunoaşterii integrale, fără rest. v. General Transcendent Opusul imanentului. Ceea ce este "dincolo", i.e. depăşeşte anumite limite, e.g. ale percepţiilor, naturii, înţelegerii. Trăirism Un curent filozofic care insistă pe autenticitatea experienţei trăite. Exponentul principal al trăirismului este Nae Ionescu. Trivialism* Ideea generală că orice poate fi speculat sau argumentat. Un termen "tehnic" care vine de la trivium, (trei căi), şi nu trebuie neapărat confundat cu trivial, adică pur şi simplu banal (având în vedere totuşi observaţia lui Ţuţea - "tot ce este exagerat devine insignifiant"). Trivialismul stă la baza unei metode sofiste extrem de agresive numită eristică. O idee sau o anumită concepţie poate fi numită trivialistă dacă explică, admite sau include orice, şi ca o consecinţă, oricâte contradicţii. De exemplu, unii exponenţi ai evoluţionismului pretind că această ipoteză poate explica tot, inclusiv formele de neadaptare ale unor organisme sau specii (cum este omul, care se deosebeşte radical de animale prin faptul că nu are nici un "mediu" natural), deşi adaptarea este în acelaşi cadru un principiu de bază. Anumiţi filozofi, cum ar fi Nietzsche nu evită nici măcar contradicţiile imanente, adoptate prin decizia emfatică de "afirmare" a vieţii, iar alţii pretind că le incorporează prin termeni vagi, cum ar fi "sublimare" (Hegel, Aufhebung). Aceste tendinţe au culminat în curentele obscurantiste care insistă pe o hermeneutică divergentă, cum este deconstrucţionismul, în general post-modernismul. Ţuţea caracterizează implicit asemenea tendinţe ca o manifestare a tiraniei sau anarhiei - care sunt forme ale nebuniei. v. Decizie, Tiranie, Anarhie |
