Transcendent, Trăirism...

Tiranie

După Ţuţea, este "starea permanentă de fapt", în absenţa unei justificări raţionale.

Teologal

Ţuţea insistă pe ceea ce numeşte "gândirea teologală", pe care o deosebeşte de teologie, i.e. nu are autoritatea teologiei, care este propriu-zis ştiinţa realului. În emisiunea Exerciţii de admiraţie realizată de Vartan Arachelian, Ţuţea se referă la disputa politico-teologică dintre gânditorul politic ultrareacţionar Donoso Cortes şi Abatele Gaduel (în legătură cu natura umană), pe care o consideră câştigată de Gaduel - deoarece punctul său de vedere este dogmatic-creştin (natura umană este creaţia lui D-zeu deci în mod esenţial bună). Gândirea teologală este o sinteză între teologie şi filozofie, adică o formă de gândire filozofică non-speculativă care ţine cont de revelaţie.

Totalitate

O unitate reală care este sursa realităţii şi scopul cunoaşterii.  

v. General 

Transcendent

Opusul imanentului. Ceea ce este "dincolo", i.e. depăşeşte anumite limite, e.g. ale percepţiilor, naturii, înţelegerii.

Trăirism

Un curent filozofic care insistă pe autenticitatea experienţei trăite. Exponentul principal al trăirismului este Nae Ionescu.

Trivialism*

Ideea generală că orice poate fi speculat sau argumentat. Un termen "tehnic" care vine de la trivium, (trei căi), şi nu trebuie neapărat confundat cu trivial, adică pur şi simplu banal (având în vedere totuşi observaţia lui Ţuţea - "tot ce este exagerat devine insignifiant"). Trivialismul stă la baza unei metode sofiste extrem de agresive numită eristică. O idee sau o anumită concepţie poate fi numită trivialistă dacă explică, admite sau include orice, şi ca o consecinţă, oricâte contradicţii.

De exemplu, unii exponenţi ai evoluţionismului pretind că această ipoteză poate explica tot, inclusiv formele de neadaptare ale unor organisme sau specii (cum este omul), deşi adaptarea este în acelaşi cadru un principiu de bază. Anumiţi filozofi, cum ar fi Nietzche nu evită nici măcar contradicţiile evidente, adoptate prin decizia emfatică de "afirmare" a vieţii, iar alţii pretind că le incorporează prin termeni vagi, cum ar fi "sublimare" (Hegel, Aufhebung). Aceste tendinţe au culminat în curentele obscurantiste care insistă pe o hermeneutică divergentă, cum este deconstrucţionismul, în general post-modernismul.

Ţuţea caracterizează implicit asemenea tendinţe ca o manifestare a tiraniei sau anarhiei, care sunt forme de nebunie.

v. Decizie, Tiranie, Anarhie