Un eseu târziu, în legătură cu titlul şi subiectul cărţii lui Aldous Huxley (fragment)

Adevărul unic, principiul unic al tuturor lucrurilor, este comunicat ritualic. Acest mister învăluie sacerdotul creştin şi credincioşii, gândind teologal, distingându-l pe cel păgân care este mistagog, adică practicant al descifrării pseudomisterelor mitologice, în stil iniţiatic, iniţierea nefiind o cale către adevărul religios.

Iubirea creştină poate stabili:

- Acordul între principiul autorităţii şi al libertăţii, făcând suportabil pentru cetăţeanul creştin exerciţiul puterii.

- Tratamentul omenos al neînzestraţilor, neputincioşilor, debililor mintali, al vicioşilor şi al tuturor formelor vieţii anormale, în creştinism neavând rost [conceptul] "deşeuri bio-sociale".

-Trezirea pedagogic creştină a limitelor conştiinţei teoretice, tehnice şi practice a lumii întrebărilor şi căutărilor, a falselor certitudini mintale, sub raportul veracităţii fiind evident că adevărul, transcendent în esenţă, nu poate fi căutat în om şi în lume.

Ordinea creştină este incompatibilă cu ordinea sprijinită pe aceşti trei stâlpi: sacerdotul, stăpânul şi călăul, termeni consemnaţi de Joseph de Maistre . De altfel, sacerdotul creştin nu-şi află locul alături de stăpân şi călău.

Am găsit necesar să consemnez formele fundamentale ale ordinii creştine, numai în acest context având sens temele consemnate în cartea lui Aldous Huxley, Philosophia perennis. [Gândirea] Aşa-zisa filosofic-perenă nu are nici o legătură cu adevărul religios, deşi autorul este constant preocupat de înlăturarea filosofică a formelor eclesiastice şi ritualice, forme care, practicate pentru ele însele, constituie tot atâtea rătăciri ale omului religios, construit de autor prin modificarea eului concret, în vidul conştiinţei acestuia pătrunzând divinitatea care, datorită acestei cunoaşteri, imediate şi unitive, duce la mântuire prin contopirea cu divinitatea. Panteism filosofic indic. De altfel autorul acceptă eliberarea budistă prin Nirvana, aceasta fiind forma nemuririi lui. In fond este înlăturarea iluziilor renaşterii şi nemuririi metempsihotice. De aceea alătură el Samsara - migraţia sufletelor - de Nirvana, fiindcă pedalează pe autocunoaşterea iniţiatică, spiritul acestui autor mişcându-se în relaţia dintre om şi Divinitate, obţinându-se astfel o Divinitate personală, fruct al unor iluzorii exerciţii spirituale; când este budist se îneacă cognitiv-pesimist în eul vid de el însuşi.

Pe cât de straniu este divinul legat de Budha, tot atât de stranie este privirea ironică a iluzoriei supravieţuiri. Nirvana este legată de nemurire iar supravieţuirea, adică nemurirea propriu-zisă, este o prelungire a existenţei temporale într-o eternitate iluzorie. Temporalitatea supravieţuirii constituie eliberarea parţială. Supravieţuirea este considerată de A. Huxley drept o prelungire a vieţii temporale a omului, ameliorată într-un paradis iluzoriu. La Huxley, cele două lumi - aici şi dincolo -nu sunt definitorii pentru adevărul religios în esenţă. El nu ţine seama de formula Sfântului Ciprian: „Nici o mântuire în afara Bisericii", fiindcă pentru el totul este exterior salvării prin  eul  concret,  opac,  salvarea făcându-se  numai  prin divinitatea pătrunsă în vidul interior, premisa majoră a lui Huxley, a identificării omului cu Divinitatea, aceasta fiind formula filosofică indică: T a t   t v a m   a s i, adică identitatea între subiectul credincios şi obiectul sacru care-l absoarbe. Joc iluzoriu între eul mortificat şi neantul lucrurilor create, sau prezenţa divinităţii citită în om şi-n lucruri. Acest principiu îi permite să accepte orice religie şi orice sectă, dacă omul cercetat realizează maxima indică arătată, adică dacă practică "filosofia perenă", această neinspirată expresie a lui Leibniz, ştiut fiind că filosofia nu are nimic în comun cu eternitatea. De altfel cercetarea, fie în actele autocunoaşterii, fie în cercetarea lucrurilor, se împleteşte cu necercetarea, omul şi lucrurile acceptându-se aşa cum au izvorât din voinţa divină.

Petre Ţuţea