Valoare, Vocaţie... 

Valoare

Importanţă, însemnătate, mărime. Ceea ce ne face să preferăm ceva spre deosebire de altceva. Una din distincţiile mult discutate în filozofia recentă este cea dintre fapt şi valoare. Ţuţea de multe ori confundă valoarea cu valorizarea, deşi invocă repetat una din lucrările cele mai importante de axiologie, Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik de Max Scheler, care începe cu o critică a eticii scopurilor (Aristotel) şi a eticii imperativelor logic-formale (Kant) apoi propune o scară apriorică a valorilor absolute. Scheler este de asemenea cunoscut pentru analiza superbă a conceptului de Ressentiment (implicit, a distincţiei valoare-valorizare) şi critica exhaustivă a modului în care îl prezintă şi-l înţelege Nietzsche  - în cartea Das Ressentiment im Aufbau der Moralen, tradusă sub titlul "Omul Resentimentului". 

ex.:
"O axiologie reală, obiectică, cum a imaginat-o Max Scheler este imposibilă, la scară umană neputându-se depăşi afectivul şi formalul, valorile nefiind în sine. Esenţele nu sunt valori, fiindcă sunt situate în afara contemplatorului care le apreciază. Dacă esenţele sunt egale, se mai poate face axiologie reală? Problema n-a rezolvat-o nimeni, de la Platon până azi. Deci, valorile nu sunt în sine, ci ceea ce socotim noi că sunt: expresii atitudinale ale sufletului faţă de obiectele dorite. Ierarhia valorilor şi judecăţile de valoare izvorâte din ea pot fi obiective, nu obiectice..." (Petre Ţuţea, Reflecţii religioase asupra cunoaşterii)

"... după câte îmi amintesc eu, Goblot a întocmit un studiu în care a încercat să răspundă dacă judecăţile de valoare sunt obiective. Nu-mi amintesc însă răspunsul lui, dar pot eu răspunde: nu sunt nici măcar obiective - obiectivitatea fiind un punct de vedere general acceptat prin utilitatea şi precizia formulării. Nu sunt apoi nici obiectice - materiale - cum le-a gândit Max Scheler, şi cu atât mai mult nu pot fi gândite supraistoric, cum le gândesc Windelband şi Rickert. Cum se poate situa însă spiritul uman supraistoric? Paulinic. Prin jocul celor două lumi, cea vizibilă şi cea invizibilă, optându-se mistic pentru cea de-a doua." (Petre Ţuţea, Omul: Tratat de antropologie creştină, Dogmele)

discuţie:
Modul "economic" în care Ţuţea tratează problema valorii este una din puţinele obiecţii ce i se pot aduce marelui filozof. Având în vedere că Ţuţea respinge opţiunile gratuite, adică "deciziile", în lipsa valorilor absolute ce anume ar putea justifica opţiunea respectivă?! Sfinţenia este cea mai înaltă valoare, mult preferabilă celor din lumea vizibilă, cum ar fi utilitatea sau plăcerea. 

răspuns:
"Omul nu poate ieşi axiologic din timp ci mistic, prin har" (Omul, p.203 în ediţia II, editura Timpul, 2003)

v. Materie (Material), Obiectiv vs. Obiectic şi Stil, Vocaţie

Vocaţie

Aptitudine, dispoziţie, înclinare, chemare pentru o anumită activitate (v. DEX ).

"Toată problema valorilor, de la sfinţenie la tehnicile existenţei, trebuie gîndită vocaţional. Fără a sărăci limba, tipurile umane, just definite sunt: sfinţii, sacerdoţii, eroii, meseriaşii - toate profesiunile - inutilii şi păcătoşii nocivi. Tipurile pozitive sunt cuprinse în religie, ştiinţă, artă şi tehnică." (Petre Ţuţea, Omul: Tratat de antropologie creştină, p.167 în ediţia II, editura Timpul, 2003)