Substantivizare, Substantival (stil)...
 

Scepticism

Atitudine filozofică caracterizată de suspendarea credinţei, judecăţii sau acţiunii (epoché) în absenţa criteriului cunoaşterii. Ţuţea a studiat temeinic scepticismul grec, ale cărui urme sunt vizibile în tratatul "Omul" – unde marele filozof român respinge repetat orice formă de cunoaştere autonomă ca "iluzorie".

Pe de altă parte Ţuţea se detaşează explicit de agnosticismul lui Cioran, în dialogul consemnat de Gabriel Liiceanu (v. filmul Petre Ţuţea şi Emil Cioran: o întâlnire posibilă). O secvenţă scurtă poate fi vizionată pe acest sit, în Arhivă > Video

v. Autonomie 

Sinucidere

Actul voluntar de suprimare a propriei vieţi. După Ţuţea, sinuciderea este "o ofensă adusă Duhului Sfânt". (v. Jurnal cu Petre Ţuţea de Radu Preda). La figurat, Ţuţea vorbeşte de o "sinucidere" morală. La aşa ceva se referă, în mod paradoxal, când refuză să ofere detalii despre grozăviile petrecute în închisorile comuniste. Ţuţea consideră suferinţa sa o jertfă adusă lui D-zeu în numele poporului român. În acest sens trebuie înţeles şi titlul cărţii lui Alexandru Popescu: Petre Ţuţea, Between Sacrifice and Suicide. 

"Păi cum să spun eu doamnă? că a[m] fost pălmuit... Se poate? Mă sinucid dacă declar asta!" (din emisiunea Memorialul durerii de Lucia Hossu-Longin)

Sistem

O construcţie unitară, coerentă şi cuprinzătoare.  Formă de organizare a elementelor, cunoştinţelor sau a metodelor de abordare într-un anumit domeniu.

Ţuţea, respinge filozofia sistematică, care datorită incompletitudinii cunoaşterii umane are o tendinţă reductivă. Astfel, presupoziţiile gratuite ale unor sisteme pot impune o formă de tiranie a gândirii.

ex.:
"...nu am tendinţa de a mă aşeza în coşciug înainte să mor" (Ţuţea, citându-l pe Nae Ionescu)

v. Tiranie 

Stil

Mod, fel de a fi, de a acţiona, de a se comporta (DEX ). Ţuţea caracterizează stilul ca "Unitate în diversitate". În contextul ordinii predominante (spre deosebire de ordinea presupus absolută) a unor valori faţă de altele, Scheler consideră sistemul de reguli ale preferinţelor din sfera valorilor estetice un "stil" iar în sfera valorilor practice (etice) o "morală" (Formalism în etică şi etica materială a valorilor).   

Substantival  (Stil) A nu se confunda cu Substantivare, deşi stilul substantival include liste de substantivizări).

Ţuţea de multe ori scrie propoziţii fără verbe sau cu foarte puţine verbe. Probabil unul din motivele pentru care unii comentatori şi editori (Gabriel Liiceanu^[1], Mircea Ciobanu^[2]) îl consideră incoerent sau în orice caz, nepublicabil. Acest stil extrem de riguros i-a fost probabil sugerat de studiul operei logicienilor post-kantieni şi neo-kantieni, ca Lotze, Cohen sau Windelband. La Ţuţea este o încercare de a recunoaşte sau de a depăşi impasul filozofic, un rezultat al aporiilor dialectice, iluziilor hermeneutice, circularităţii etc. Prin stilul său substantival, ne-discursiv care reflectă o tendinţă contemplativă Ţuţea se apropie de giganţii presocratici, mai ales Heraclit şi Parmenide.

note:
[1] În jurnalul cu titlul "Uşa interzisă". Un citat semnificativ poate fi găsit în secţiunea Referinţe > Citate
[2] "Serata Muzicală" cu Iosif Sava, la care Mircea Ciobanu, regretatul editor de la "Cartea Românească" a fost invitat alături de Varujan Vosganian. Amândoi au susţinut şi întărit prejudecăţile curente în legătură cu opera marelui gânditor. 

ex.:
Experienţă etern deschisă şi extaz. (...) Descoperire, invenţie, creaţie, imitaţie, asimilare şi respingere, impuls plăsmuitor. Joc spiritual plotinian. Discuţie filozofică şi istorică. Atitudine filozofică proiectată pe poziţiile spiritului contemporan... (Petre Ţuţea, Aurel-Dragoş Munteanu)

"Gonirea din Eden sau începutul mistic al istoriei. (...) Umanismul? Istoria. Situat inexplicativ în sofistică şi-n Renaştere - omul, giruetă a întâmplărilor - mistic - momentul gonirii din Paradis, "căderea" care punctează timpul şi spaţiul cetăţii diavolului la Sf. Augustin.  (Petre Ţuţea, Omul , Editura Timpul, 2003, p. 156)

ce spun criticii:
Adevărul este un dat, însă raţiunea determină conţinutul său în jocul de ipoteze pe care-l propun diferitele stiluri de gîndire şi sistemele, discriminează adică termenii cei mai proprii în care putem înţelege lumea. De aici decurge stilul substantival, atît de fascinant în scrisul lui Petre Ţuţea, care a dat bătaie de cap unor comentatori superficiali şi lipsiţi de instrucţie filozofică. Registre de cuvinte definitorii, pagini întregi fără predicaţie, un întreg spectacol de stringenţă a gîndirii, care culmineaza într-o viziune optimistă asupra omului. (Aurel-Dragoş Munteanu, Un filozof al nuanţelor )

v. Contemplaţie, Nuanţă, Invocaţie

Substantivare (Substantivizare) 

Substantivarea este un aspect al stilului substantival. Ţuţea uneori scrie liste întregi de termeni obţinuţi prin substantivare, de predilecţie opoziţii dialectice şi distincţii, în vederea nuanţării şi evidenţierii categoriilor gândirii şi aspectelor esenţiale ale realităţii.

alte definiţii:
Substantivizat: Care este întrebuinţat în funcţie de substantiv, care a devenit substantiv. Substantivare: A întrebuinţa în functie de substantiv o parte de vorbire care aparţine altei categorii gramaticale decât substantivul. (DEX )

exemple: frumosul, urâtul, sacrul, satanicul, utilul şi gratuitul, noul, aparentul, etc.
sau: raţiune, gust, mişcare, schimbare, actualitate heraclitică, limită şi nuanţă ... certitudine, credinţă, evidenţă şi adevăr ...  precizie, subtilitate, schimbare, simplificare, amplificare (din eseul Filozofia Nuanţelor)

citat:
"... acest stil (aporetic) înlătură demonstraţiile, descripţiile inutile şi definiţiile, altfel spus, iluzoria artă a interpretării, în care spiritul consumă fapte, forme şi limite, terminând în nimic" (Petre Ţuţea, Omul , Editura Timpul, 2003, p. 109) ... "Substantivizarea ţine de concluzie şi precizie terminologică. Completitudinea şi exactitatea ţinând de absolut, iar repetiţia de formula leitmotivului. Adevărul şi eroarea, la scară umană, sunt echipolente, iar limbajul este un mister." (op. cit., p.136)

v. Nuanţe, Gerunziu