Rafinat, Reflexiv*...

Rafinament

Subtilitate în valorizare (a nu se confunda cu eufemismul "rafinat", când e vorba despre o persoană)

v. Nuanţă, Valoare

Rafinat 

1. Care posedă rafinament

2. (eufemism:) şiret, ironic; actor, cabotin; libertin, stilat

ex.:
"E un joc de scenă, ca şi-a lui Noica, c-a stat la Păltiniş. Păi Noica nu este un rafinat? (din filmul "Petre Ţuţea şi Emil Cioran: o întâlnire posibilă", v. secţiunea Arhivă  > Video, clipul  "Credeţi că e un orgolios...?")

ce spun criticii:
În evocarea intitulată "Petre Ţuţea" din volumul "Petre Tutea, Scrieri Filozofice II " Editura Romania Press, Bucuresti, 2006, pagina 40 este menţionată o "notiţă de ziar" prin care (dupa mărturia lui Ion Papuc) Ţuţea declara despre Eliade că ar fi "prea rafinat, ca să fie creştin". Sensul aprecierii, aşa cum este redată de dl. Papuc, se referă numai la un aspect - cel profan şi public, al personalităţii lui Eliade.

precizare:
Interpretarea d-lui Papuc este tendenţioasă şi în fond greşită, deoarece ignoră ironia delicată, caracteristică lui Ţuţea. Petre Ţuţea este bineînţeles ortodox, insă nu "in virtutea unei decizii", aşa cum scrie Papuc (pentru un citat mai lung, v. secţiunea Referinţe > Citate << legătură) . Dimpotrivă: Ţuţea nu a fost niciodată ipocrit, iar gândirea şi morala lui după ieşirea din închisoare sunt perfect consistente in toate circumstanţele, fie ca este vorba de o notiţă de ziar, de comportamentul şi atitudinile sale in public şi în privat, sau de o carte. În acest context ajunge să cităm ultima propoziţie din textul pe care l-a dedicat marelui savant: "Mircea Eliade este un om religios implinit". Papuc încearcă să argumenteze că Ţuţea este un liber-cugetător cu tot felul de simpatii, ortodox numai prin ceea ce putem numi doctrina Nae Ionescu (românii sunt în mod necesar ortodocşi) - ca şi cum credinţa sa ar fi de fapt o simplă adeziune!

Raţiune - facultatea de cunoaştere care justifică şi "leagă" judecăţile cu principiile sale

Real

Tot ce are fiinţă, i.e. sursa manifestărilor de existenţă sau de cunoaştere. Opusul aparentului. Ţuţea distinge realul de general sau posibil (termeni strict logici) şi nu îl reduce la concret. 

(v. Revelaţie, Adevăr)

Reflexiv* (Mod de gândire)

Aici este vorba de un termen specific, i.e. "tehnic" pentru a caracteriza un mod consistent de filozofare, în care conţinutul gândirii şi actul sunt una. Dacă este adoptat în viaţa de toate zilele se numeşte "trăire". Astfel religia, morala, estetica şi raţiunea dobândesc o unitate personală, ceea ce constituie un model de autenticitate.

Alte definiţii: Care se rasfrânge. Diateza reflexivă: în care subiectul este în acelaşi timp autorul şi obiectul acţiunii. Pronume reflexiv: pronume care ţine locul subiectului şi al obiectului gramatical asupra căruia se exercită acţiunea verbului. Verb reflexiv: verb însoţit de un pronume reflexiv. Relaţie reflexivă: relaţie a unui element cu el însuşi. (din DEX )

Precizare:
Textul Filozofia nuanţelor demostrează acest mod de filozofare practicându-l. În dialogul Laches de Platon, (despre curaj) Socrate dezbate subiectul cu mult curaj, depăşindu-i pe participanţi, în speţă generalii atenieni Nicias şi Laches ("experţii" în domeniu). Foarte puţini gânditori reuşesc să scrie un text reflexiv.

Repetiţie

Ţuţea repetă de multe ori, intenţionat, anumite formulări şi expresii. Alexandru Popescu compară acest aspect stilistic cu o repetiţie scenică, cu rugăciunile liturgice şi incantaţiile gen "mantra" (v. secţiunea Referinţe > Citate ). Nu este vorba nicidecum de un efect al bătrâneţii, cum lasă să se înţeleagă o parte din critici. În tratatul Omul, Ţuţea subliniază explicit repetiţiile şi le justifică invocând "formula letmotivului".

 v. Substantival , Invocaţie 

Revelaţie

Singurul mod de cunoaştere autentică. După Ţuţea, adevărul nu poate fi căutat şi găsit, doar primit direct, prin har divin sau mijlocit de tradiţia sacră.

ex.:
"Revelaţia? Primirea obiectului, ca lucru în sine, prin har" (Petre Ţuţea, Mircea Eliade)