Catalogul Nervilor de Sezon

Fundatia Calea Victoriei va invita, incepand cu 4 noiembrie, la un atelier in cadrul caruia putem gasi impreuna legatura dintre ginditorii Greciei antice si filozofii din zilele noastre. Cursul se adreseaza tuturor celor interesati de filozofie si nu presupune lecturi anterioare obligatorii sau cunostinte aprofundate in domeniu.

De la Hegel incoace, „lucrurile insele“ – atunci cand este vorba de acele lucruri care privesc filozofia – sunt gandite in lumina „spiritului“, definit la randul sau prin istoricitatea sa. Insa accesul la lucrurile demne de a fi privite nu este de la sine inteles. Grecii, si numai ei, ne deschid drumul spre „fenomenele esentiale“. Dar cum au gandit Grecii problemele lor? Marii filozofi ai secolului XX ne ajuta sa raspundem la aceasta intrebare. In fine, ne vom intreba in ce masura aceste probleme mai sunt ale noastre. Intuitia de la care porneste acest atelier este urmatoarea: Grecii mai au ceva sa ne spuna – noua, „ultimilor oameni“ (Nietzsche).

1. PITAGORAS si HUSSERL: Nasterea ratiunii europene in Grecia antica din „spiritul geometriei“. Pentru Husserl, spiritul Europei este cel al filozofiei insesi, iar aceasta nu este atat o disciplina cat o „activitate“ de transformare a lumii vietii, conform exigentelor ratiunii geometrice. Formulata in 1936, teza aceasta nu este nicidecum perimata, in ciuda faptului ca ea nu poate fi preluata ca atare. Vom incerca s-o intelegem si s-o reformulam in contextul filozofiei si al stiintelor umaniste de azi.

2. HERACLIT si HEIDEGGER: Logosul (divin) suveran si lupta omului pentru sens. Heraclit gandeste Lumea ca un intreg, iar esenta lumii este Logosul insusi. Interpretarea heideggeriana a acestei doctrine nu poate fi ignorata; intr-adevar, filozoful german re-gandeste esenta filozofiei pornind de la insipiratia originara a Presocraticilor. Gandirea nu isi reprezinta lucrurile ca „pur-si-simplu-prezente“, ci le surprinde nasterea pe fond de neant. Atat in filozofia arhaica a Grecilor cat si la Heidegger cunoasterea este inteleasa nu numai ca o vointa de stapanire a Naturii, ci si ca o lupta a omului, in prezenta zeilor, pentru sens.

3. PLATON si PATOCKA: Grija pentru suflet ca fundament al politicii si civilizatiei europene. Simplei vointe de putere a lui Alcibiade sau a lui Callicles, Platon („Socrate“) ii opune vointa de cunoastere de sine; ceea ce multimea numeste „putere“ nu este decat slabiciune. Aceasta tema a filozofiei platoniciene este preluata si regandita de filozoful (si disidentul) ceh Jan Patocka, care isi propune sa arate ca „spiritul Europei“ nu este vointa de stapanire a lumii prin „geometrie“ (Husserl) si tehnica, ci vointa de cunoastere si de transformare de sine.

4. ARISTOTEL si HANNAH ARENDT: Omul politic si ethosul sau. Aristotel opune exagerarilor Utopiei platoniciene o conceptie sobra si exigenta a vietii politice, in care idealul democratic al cetatii antice este echilibrat de principiul excelentei, pornind de la exigenta educatiei cetateanului. Viata politica nu este separabila de idealul „omului nobil“. Nu mai putin exigenta este conceptia Hannei Arendt. Totalitarismului modern H. Arendt ii opune ideea de pluralitate ca notiune fundamentala a vietii politice, iar dogmatismelor moderne Arendt le opune constiinta identitatii „mele“ ca fiind in mod necesar duala („doi-in-unu“ ca experienta a gandirii). La ambii ganditori, metafizica joaca un anumit rol in lumea vietii, renuntand totodata la pretentia de a domina lumea precum un ochi atotstiutor.

Tot textul