|
"Un geniu, dacă a existat vreodată unul" - Emil Cioran despre Petre Ţuţea, în Mărturisiri şi anateme
Aceste pagini sunt dedicate legendarului filozof Petre Ţuţea. Vom încerca să prezentăm aşa cum se cuvine viaţa şi opera marelui gânditor. Cu puţine excepţii, volumele publicate până la data înfiinţării sitului (iulie 2006) a nu au apărut în condiţiile pe care le merită o personalitate majoră. Recepţia critică a fost de asemenea necorespunzătoare şi pe alocuri neaşteptat de ostilă, în pofida entuziasmului extraordinar generat de prezenţa filozofului. Unul dintre scopurile principale ale acestui sit este depăşirea superficialitatăţii criticilor care perpetuează comod aprecierile penibile ale comentatorilor neavizaţi, cum ar fi cei care confundă socratismul cu oralitatea. A sosit timpul unei reevaluări, iar materialele pe care le oferim sunt menite să pornească o dezbatere serioasă în legătură cu proiectele şi realizările lui Ţuţea. Altă problemă pe care o vom examina într-o oarecare măsură pe parcursul dezvoltării sitului este abuzul şi exploatarea personalităţii lui Ţuţea în alte scopuri, în speţă cele politico-ideologice sau cele comerciale şi senzaţionale – cu ocazia publicării unor înregistrări neautorizate, prin diverse provocări (prezentând informaţii false sau tendenţioase), citate scoase din context, transcrieri şi texte editate cu brutalitate, anacronisme, neînţelegeri, confuzii mai mult sau mai puţin intenţionate, erori de interpretare ş.a.m.d. Internetul oferă acces aproape instantaneu la tot felul de materiale şi opinii, care trebuie evaluate şi cercetate cu atenţie, dintr-o perspectivă corespunzătoare. Petre Ţuţea este în primul rând un filozof care critică explicit toate ideologiile, şi o personalitate exemplară, care a reuşit să valorifice experienţa de viaţă şi suferinţa. (...continuare ) |
|
|
by Alexandru Popescu-Prahovara Balliol College, Oxford, United Kingdom
|
|
|
despre tipologia şi realismul filosofiei nuanţelor, de Bogdan Rusu |
|
|
Text publicat de Alexandru Popescu în Cuvântul Românesc, Anul 15, nr. 173, Septembrie 1990. Reproducem aici textul integral, cu o scurtă introducere de Popescu, aşa cum a apărut în ziar. |
|
|
text publicat în almanahul Viaţa Românească, 1985, sub pseudonimul Petre Boteanu. Ilustraţiile sunt două perspective ale sculpturii "Socrate" de Constantin Brâncuşi. (> în engleză: An Encounter with Brâncuşi). Textele imaginilor, în franceză în original, sunt dintr-o notă a lui Brâncuşi despre Socrate. |
|
|
Apariţie absolut inedită la editura România Press, 2007. Cartea nu a fost tradusă, însă o varianta în engleză a capitolelor poate fi citită aici (< legătură) |
|
|
|
<< Start < Prev 1 2 Next > End >>
|
| Results 1 - 7 of 8 |